La un pas de tragedie! Un bărbat înjunghiat de colegul de pahar. Starea acestuia

Redacția SafeNews

Un bărbat a ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de amicul de pahar. Incidentul a avut loc ieri, în localitatea Boghiceni, din raionul Hîncești.

Potrivit informațiilor acumulate de către oamenii legii, un bărbat în vârstă de 64 de ani, a consumat băuturi alcoolice, la el acasă, cu alți doi consăteni, unul dintre care  în vârstă de 47 de ani. După ce s-au îmbătat, aceștia s-au culcat, iar peste ceva timp, unul dintre oaspeți s-a trezit din somn și și-a luat gazda la pumni.

Gazda, pentru a se apăra de oaspetele agresiv, ar fi luat un cuțit de bucătărie și i-ar fi aplicat atacatorului o lovitură în regiunea pieptului.

PUBLICITATE

Alarma a fost dată de către un alt bărbat.

Victima, în vârstă de 47 de ani a fost transportat de urgență la un spital din capitală pentru a-i fi acordat ajutor medical, iar acum viața sa se află în afara oricărui pericol.

Totodată, proprietarul locuinței a fost reținut pentru 72 de ore, iar pe numele său a fost pornită o cauză penală.

Oamenii legii cercetează cazul penru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs incidentul.