Acasă Extern Războiul șampaniei: Franța cedează și reia exporturile spre Rusia

Războiul șampaniei: Franța cedează și reia exporturile spre Rusia

0

Industria franceză a șampaniei îi sfătuiește pe producători să reia exporturile spre Rusia, după ce livrările au fost oprite pe parcursul verii ca urmare a așa-zisului, „Război al Șampaniei”, generat de decizia Rusiei de a pune monopol pe numele de „șampanie”, relatează Euronews.

Livrările au fost sistate în iulie, după ce Rusia a aprobat o lege prin care numele de „șampanie” este rezervat în țară doar pentru producătorii de vin spumant local, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.

Prin urmare, pentru a putea exporta în Rusia, producătorii francezi din regiunea Champagne, care dă și numele băuturii, trebuie să-și redenumească produsele.

Decizia rușilor vine în ciuda faptului că numele șampaniei franceze este protejat de lege în Uniunea Europeană și Regatul Unit.

În ciuda conflictului, Comitetul Interprofesional pentru Vinul de Champagne a transmis că producătorii de șampanie ar trebuie să reia livrările spre Rusia. Francezii renunță la „blocadă” după ce autoritățile ruse au ignorat mai multe scrisori trimise de miniștri francezi.

Miniștrii economiei, comerțului extern și agriculturii din Franța au trimis scrisori rușilor.

Unul dintre motivele date de comitet pentru decizia de a relua livrările este pentru a evita situația în care s-ar ajunge la un conflict la Organizația Mondială a Comerțului și pentru a nu face rău consumatorilor ruși.

„Cel mai important lucru este să reluăm livrările în Rusia. Al doilea cel mai important lucru este să discutăm și să negociem pentru a găsi o soluție bună care să ne permită să ne păstrăm dreptul de a folosi numele”, a spus Charles Goemaere, șeful Comitetului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.