Acasă Politic Alegeri în Găgăuzia: 14% dintre candidați sunt femei

Alegeri în Găgăuzia: 14% dintre candidați sunt femei

0

Doar 14% dintre candidaţii la funcţia de deputaţi în Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) sunt femei, a declarat miercuri Igor Boţan, directorul Asociaţiei pentru Democraţia Participativă (ADEPT). Potrivit agenţiei Infotag.md, el a menţionat că această tendinţă se observă încă din 2016, când la alegerile APG au participat 15% din reprezentanţii sexului feminin.

„Cel mai mare nivel de participare a femeilor la alegeri a fost înregistrat în 2012 -20%. Iar, cel mai mic – acum 25 de ani la alegerile APG din prima convocare – 5%”, a spus expertul.

Liliana Palihovici, reprezentantă specială a preşedintei în exerciţiu a OSCE privind dimensiunea de gen, a menţionat că aceste date coincid cu statisticile privind implicarea femeilor în alegerile la nivel naţional.

„Se observă aceleaşi tendinţe. Diferenţa accentuată este doar în cazul ultimelor alegeri parlamentare din 11 iulie. Acum femeile reprezintă 40% din toţi deputaţii aleşi în noul Parlament. Dar la aceasta s-a ajuns în urma schimbărilor legislative, potrivit cărora partidele pot participa la alegeri doar dacă pe listele lor candidează 40% de femei. Cu toate acestea, profesionalismul şi incoruptibilitatea nu determină deloc statutul de gen. Deşi, în Republica Moldova, se observă activizarea femeilor în viaţa publică şi politică”, a spus ea.

Alegerile în APG vor avea loc pe 19 septembrie. Locuitorii autonomiei vor trebui să aleagă 35 de deputaţi în circumscripţii uninominale din cei 123 de candidaţi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.