Acasă Extern Actorul Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani

Actorul Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani

0

Actorul francez Jean-Paul Belmondo a murit la vârsta de 88 de ani. Anunțul decesului a fost făcut luni de avocatul său, relatează Euronews

Vestea decesului lui „Bébel”, așa cum mai era numit, a venit de la cei mai apropiați colaboratori ai săi. Avocatul Michel Godest a precizat că actorul a murit în locuința sa din Paris, mai scrie sursa citată. 

Jean-Paul Belmondo fost unul dintre cele mai mari nume din cinematografia franceză. În cariera sa de peste 50 de ani, legendarul „Bébel” a apărut în aproape 80 de filme.

Născut la 9 aprilie 1933, Belmondo a crescut într-o familie de artişti. Tatăl său, de origine italiană, a fost un renumit sculptor. 

Belmondo, un clasic al Noului Val Francez, care a colaborat cu regizori precum Jean-Luc Godard şi Phillippe de Broca, a devenit celebru în cu filmul ”Cu sufletul la gură/ A bout de souffle”, de Jean-Luc Godard, din 1960.

Actorul este cunoscut şi pentru rolurile din filmele franceze cu gangsteri, precum ”Classe tous risques” (1960), de Claude Sautet, şi ”Borsalino” (1970), de Jacques Deray.

Printre titlurile sonore din filmografia starului francez se află și pelicule precum ”Panică în oraş/ Peur sur la ville” (1975), de Henri Verneuil şi două filme regizate de celebrul Claude Lelouch – romanţa în stil hollywoodian ”Un bărbat care îmi place/ Un homme qui me plaît” (1969) şi drama ”Viaţa unui copil răsfăţat/ Itinéraire d’un enfant gâté” (1988).

Belmondo a jucat şi rolul unui membru al Legiunii Franceze într-un film din seria ”James Bond”, thrillerul ”Casino Royale” din 1967.

De două ori nominalizat la BAFTA, pentru rolurile din ”Léon Morin, prêtre” (1961) şi ”Pierrot le Fou” (1965), actorul  a fost recompensat cu Cesar în 1989, pentru interpretarea din „Itinéraire d’un enfant gâté”.

Decizia sa de a se concentra pe filmele comerciale, realizate pentru publicul larg şi să întoarcă spatele filmelor de artă i-a atras numeroase critici. Se spunea despre el că îşi iroseşte talentul indiscutabil, un lucru pe care l-a respins întotdeauna.

„Atunci când un actor are succes, unii îi întorc spatele şi îl acuză că a ales calea uşoară (în carieră n.r.), că nu vrea să facă niciun efort sau să îşi asume vreun risc. Dar dacă ar fi atât de uşor să umpli sălile de cinema, atunci lumea filmului ar fi mult mai sănătoasă decât este. Nu cred că aş fi rămas în lumina reflectoarelor atât de mult timp dacă jucam în toate prostiile. Oamenii nu sunt proşti”, spunea Belmondo.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.