Acasă Justiţie DOC // Alexandr Stoianoglo, o nouă adresare către Maia Sandu: ”Avem neclarități....

DOC // Alexandr Stoianoglo, o nouă adresare către Maia Sandu: ”Avem neclarități. Solicit precizări pe marginea constatărilor CSS”

0

Procurorul general, Alexandru Stoianoglo îi solicită șefei statului, Maia Sandu, care este și președinta Consiliului Suprem de Securitate (CSS) precizări cu privire la constatările CCS din 10 august. Șeful PG s-a adresat Maiei Sandu cu rugămintea de fi informat despre materialul factologic care a stat la baza respectivelor concluzii.

„Mai exact, instituția întreabă care sunt numeroasele cauze penale avute în vedere, care anume autorități abilitate au inacționat, în care spețe și care sunt cazurile de imixtiune a unor interese externe în activitatea acestora, iar în cazul în care astfel de materiale nu există, Procuratura roagă, respectuos, să fie informată pe ce s-a întemeiat Decizia CSS”, se menționeaxză într-un comunicat al Procuraturii Generale.

Procuratura roagă să fie informată și despre cadrul normativ ce întemeiază competențele CSS de a solicita unui procuror, inclusiv procurorului general, să raporteze măsurile întreprinse și rezultatele obținute în cadrul unei anchete penale concrete și să facă constatări privind eficiența sau ineficiența unei investigații.

„Reieșind din recomandările CSS, înaintate Procuraturii, instituția roagă președintele CSS să precizeze ce se are în vedere prin examinarea punctuală a cazurilor de rezonanță la ședința CSS, conform căror proceduri legale, care ar fi volumul de informații așteptat și admisibil legal de a fi prezentat, care sunt cazurile punctuale de rezonanță pe care intenționează CSS să le examineze la următoarea ședință și care norme legale îi atribuie CSS aceste competențe”, se mai arată în declarația Procuraturii Generale.

Raspuns Decizie CSS by SafeNews

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.