Autoritățile din Republica Moldova și Grecia vor semna un Aranjament Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale dintre cele două state.
Semnarea documentului va permite cetățenilor Republicii Moldova să beneficieze de dreptul la pensie, chiar dacă nu au realizat un stagiu minim de cotizare, de 15 ani, necesar pe teritoriul țării noastre pentru a putea primi pensia, dar au realizat această condiție prin totalizarea perioadelor de asigurare în ambele state.
La stabilirea pensiei fiecare stat va aplica legislația sa în vigoare. Atât Republica Moldova cât și Republica Elenă vor calcula și achita pensia pentru perioadele de asigurare realizate pe teritoriul propriu, prin aplicarea principiului proporționalității.
În temeiul Acordului se stabilesc doar pensiile de asigurări sociale şi indemnizaţiile de dizabilitate cauzată de un accident la locul muncă sau o boli profesionale. Prevederile Acordului şi ale Aranjamentului creează condiţii favorabile pentru migranţii din Republica Moldova ca să revină în ţară, deoarece la atingerea vârstei de pensionare aceştia vor putea beneficia de drepturile de securitate socială dobândite în Republica Elenă.
Aranjamentul Administrativ pentru aplicarea Acordului în domeniul securității sociale dintre cele două state urmează a fi semnat în data de 8 septembrie curent, în cadrul vizitei ministrului de externe elen în Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.