Președintele SUA, Joe Biden, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, au avut o întâlnire la Casa Albă. Cei doi șefi de state au discutat despre chestiuni de securitate. Potrivit sursei, Biden a scris pe Twitter că „în cadrul întâlnirii cu președintele Zelenski, a fost reconfirmată susținerea SUA privind suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei în fața agresiunii rusești, precum și s-a discutat despre cooperarea noastră privind securitatea energetică și valorile democratice comune”, transmite SafeNews.md cu referire la Realitatea.md.
La rândul său, și Vladimir Zelenski a anunțat subiectele prioritare, care au fost discutate cu Joe Biden.
„Prioritar a fost subiectul de securitate. În particular, securitatea din regiunea Donbass, din Crimeea ocupată, în regiunea Mării Negre, dar și despre securitatea energetică a Ucrainei și a Europei. I-am transmis președintelui SUA o listă cu circa 450 de ucraineni reținuți, pentru ca prin eforturi commune să se reușească eliberarea acestora”, a scris Zelenski.
Cei doi președinți au semnat o Declarație comună, care vizează cinci domenii prioritare:
- Securitatea și Apărarea. Acest subiect ține de cooperarea în acest domeniu, contra-acțiuni față se agresiunea rusească și susținerea tendințelor euro-atlantice ale Ucrainei.
- Democrația, jurisprudența și drepturile omului. Desigur, a fost atins subiectul corupției și reforma sistemului judecătoresc.
- Securitatea energetică și clima. A fost discutat proiectul „North Stream-2”, iar SUA a promis că nu va permite Kremlinului să folosească resursa de gaz drept o armă geo-politică.
- Creșterea economică și bunăstarea.
- Acțiunile în contextul pandemiei și ajutorul umanitar. SUA a anunțat că va oferi Ucrainei un ajutor în valoare de 12,8 mln de dolari pentru lupta contra Covid-19 și 45 mln de dolari în formă de ajutor umanitar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.