Un elicopter militar ce decolase de pe nava americană USS Abraham Lincoln s-a prăbușit în Oceanul Pacific, în dreptul orașului San Diego, a anunțat marți Flota SUA din Pacific, relatează Reuters. Un membru al echipajului a fost salvat, iar alte cinci persoane sunt căutate de salvatori, transmite SafeNews.md cu referire la digi24.ro.
”Un elicopter MH-60S de pe USS Abraham Lincoln a căzut în mare în timp ce efectua un zbor de rutină, la aproximativ 60 de mile maritime (111 kilometri) de coastă în dreptul orașului San Diego, pe 31 august la ora 16:30 (23:30 GMT)”, a anunțat Flota SUA din Pacific într-un mesaj pe Twitter.
”Au loc operațiuni de căutare și salvare, cu participarea unor mijloace aeriene și maritime desfășurate de Garda de Coastă și de Forțele Navale”, indică mesajul respectiv.
Un membru al echipajului elicopterului a fost salvat, în timp ce alte cinci persoane sunt căutate, potrivit postului NBC 7 San Diego, citat de Reuters.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.