Acasă Extern Acţiunile europene au scăzut marţi din cauza inflaţiei din zona euro

Acţiunile europene au scăzut marţi din cauza inflaţiei din zona euro

0

Acţiunile europene au scăzut marţi din cauza datelor referitoare la inflaţia ridicată din zona euro, care au provocat temeri legate de o înăsprire a politicii monetare, dar în august au urcat cu aproape 2%, susţinute de rezultatele trimestriale solide raportate de companii şi de optimismul privind redresarea economică. Indicele pan-european STOXX 600 a închis marţi în declin cu 0,4%, dar a marcat a şaptea lună de creşteri consecutive, cea mai lungă perioadă de evoluţie pozitivă realizată din 2013, transmite SafeNews.md cu referire la News.ro.

Sectorul tehnologic a consemnat în august cea mai bună performanţă, cu un avans de 6%, în timp ce creşterea numărului de cazuri de Covid-19 a împins investitorii spre sectoarele cele mai rezistente la pandemie.

Acţiunile din regiune au inversat creşterile iniţiale de marţi, după datele care au arătat că inflaţia s-a accelerat în august la cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani. Dacă tendinţa inflaţionistă va continua, ar putea să pună sub semnul întrebării opinia pozitivă a Băncii Centrale Europene (BCE) privind creşterea preţurilor.

Guvernatorul băncii centrale a Austriei, Robert Holzmann, a provocat îngrijorare pe pieţe, cerând BCE să înceapă să reducă achiziţiile de obligaţiuni.

Acţiunile companiilor din sectorul rezurselor naturale de bază au consemnat în august cea mai slabă performanţă, cu un declin de 4,2%, fluctuaţiile mari ale preţurilor metalelor făcând ca investitorii să se retragă din acest sector, care în restul anului a consemnat rezultate bune.

Cu toate acestea, rezultatele financiare solide ale companiilor şi ratele de vaccinare relativ ridicate au mărit speranţele de redresare în Europa, în timp ce remarcile Rezervei Federale de săptămâna trecută au consolidat opiniile că banca centrală americană nu se grăbeşte că înăsprească politica monetară.

În Germania, rata şomajului a scăzut peste aşteptări în luna august.

Social-democraţii germani şi-au mărit avantajul în faţa conservatorilor cancelarului Angela Merkel, potrivit celui mai recent sondaj de opinie publicat luni, cu câteva săptămâni înainte de alegeri.

Analiştii se aşteaptă ca acţiunile europene să se menţină aproape de nivelurile record actuale pentru tot restul anului 2021, susţinute de rezultatele financiare solide ale companiilor, dar creşterile vor fi limitate de temerile legate de înăsprirea politicii monetare în SUA, alegerile din Germania şi înăsprirea reglementărilor în China.

Acţiunile companiilor din sectorul călătoriilor au scăzut cu 0,7%, după ce guvernele UE au convenit să elimine Statele Unite de pe lista ţărilor sigure pentru călătorii.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.