Acasă Politic VIDEO // Prim-ministrul Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj de felicitare...

VIDEO // Prim-ministrul Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii 30 de ani de independență

0

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a venit cu un mesaj de felicitare cu ocazia împlinirii 30 de ani de independență. În mesajul său, premierul menționează că republica Moldova este o țară frumoasă, numai bună pentru un trai îmbelșugat.

„Vă felicit cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la declararea independenței Republicii Moldova. Avem o țară frumoasă, numai bună pentru un trai îmbelșugat, liniștit și plin de bucurie. Suntem o mână de oameni care au muncit și au avut grijă de acest pământ și în perioadele grele și în perioadele de dezvoltare pașnică.

Suntem o mână de oameni și ne aflăm acum pe tot globul. Legătura multora dintre noi cu țara e doar prin inimă și internet. Știu că multora acum le este dor de țara lor. 

Dar știu că nouă tuturor ne este dor de Moldova satelor pline de copii, Moldova orașelor pline de forfotă și activitate economică, de Moldova pădurilor bătrâne și a fântânilor cu apă curată. Lucrăm împreună să avem o țară cu dreptate, o țară cu respect față de munca cinstită, o țara în care lucrezi, investești și prosperi.

Fie ca următorii 30 de ani să fie mai buni. Să fie cu lecții învățate, cu greșeli nerepetate, cu eforturi încununate de rezultat și cu bucuria de a ne vedea unii pe alții împliniți.

La mulți ani, Moldova”, se arată în mesajul premierului.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.