Fostul deputat al Platformei DA, Liviu Vovc, susține că vizita oficialului rus Dmitrii Kozak a fost învăluită în tăcere și lipsă de transparență. Despre aceasta, ex-deputatul a scris pe pagina sa de Facebook.
„O dată ce vine un oficial străin cred că e corect să știe și cetățenii temele discutate. Consider că a fost corect să fie invitat Kozak pentru discuții cu președintele țării, ministrul de Externe și cel al Reintegrării. E nevoie de discuții cu toate statele. O politică externă echilibrată.
Pentru mine însă e neclară această tăcere și lipsă de transparență. Comunicate scrise la câteva ore distanță, fără întrebări din partea presei și răspunsuri din partea oficialilor e praf în ochii plebei.
Totuși această vizită este destul de importantă și cetățenii trebuie să cunoască. Indiferent dacă la finalul acestor discuții s-a ajuns la consens sau nu”, a scris Liviu Vovc.
Șeful-adjunct al administrației Președinției Federației Ruse, Dmitrii Kozak, a venit ieri, 11 august, într-o vizită de lucru la Chișinău.
Oficialul s-a arătat mulțumit de dialogul pe care l-a avut la Chișinău cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit presei, după ce a stat la vorbă cu Maia Sandu, Kozak a mers la sediul Ambasadei Federației Ruse în Republica Moldova, acolo unde era deja așteptat de către Igor Dodon și Vladimir Voronin.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.