Acasă Politic Cristian Hrițuc // Procurorul General Alexandr Stoianoglo este doar un alt Dodon...

Cristian Hrițuc // Procurorul General Alexandr Stoianoglo este doar un alt Dodon al Moscovei

0

În Republica Moldova asistăm la o schimbare de paradigmă. Sunt deja mai multe fapte care confirmă faptul că Federația Rusă și-a updatat strategia în ultima vreme, a schimbat jocul și nu se mai mulțumește să mizeze doar pe ajutorul și loialitatea politicienii pro-ruși, servili, ci începe să își numească proprii oameni în structurile statului, în structurile de forță, cu care să controleze inclusiv factorul politic. Dacă până nu de mult, Federația Rusă se mulțumea să sprijine un lider politic care gestiona sau controla instituțiile statului, după era Plahotniuc și mai ales după apariția imaginilor cu un Igor Dodon abonat la kuliokul lui Plahotniuc, Moscova preferă să dețină direct controlul unor instituții.

Și cum în Republica Moldova procuratura generală poate rezolva inclusiv probleme politice, Moscova nu a ezitat să-și pună direct, folosind vulnerabilitățile sistemului, omul în fruntea principalei structuri coercitive a statului.  Putem să îi dăm dreptate lui Dodon, într-adevăr Stoianoglo este independent față de el, față de mediul politic din Republica Moldova, dar în timp ce e independent de Dodon, Stoianoglo este dependent de Moscova.

Mai mult, Dodon privește cu mare atenție și îngrijorare spre Stoianoglo pentru că este omul prin care Moscova îl poate ”executa” oricând la fel cum îl și poate proteja. Faptul că în pofida tuturor imaginilor video și audio sau a probelor scrise apărute împotriva lui Dodon și PSRM, procurorul Stoianoglo face doar acțiuni de formă, dovedește nu o subordonare către Dodon, ci către șefii lui Dodon. Stoianoglo este doar un alt Dodon al Moscovei.

Federația Rusă a încercat și a și reușit de multe ori în state din fostul spațiul ex-sovietic să se folosească de lupta anti-corupție, dar în sens negativ. A speculat lupta cu corupția a organelor statelor în folosul propriu, șantajând atunci când era cazul persoanele cu probleme sau a folosit acest fapt în sens invers, promovând mesaje negative, de genul celor precum că se încalcă democrația, că sunt răzbunări politice, încercând astfel să decredibilizeze eforturile justiției. Sputnikul a fost vârf de lance în propagarea mesajelor, iar publicul român, dar și cel moldovean, poate căuta ușor în arhive astfel de dovezi.

Ce s-a întâmplat în ultima vreme, din iunie 2019 încoace, confirmă că Rusia și-a ”diversificat” arsenalul uman în Republica Moldova. Dacă ne uităm la câteva eliberări, la modul cum au fost făcute, după același pattern, observăm schema folosită de Federația Rusă.

Fostul deputat Iurie Bolboceanu, condamnat în martie 2018, la 14 ani de pușcărie, într-un penitenciar de tip închis, a fost eliberat, iar cazul a fost expediat spre rejudecare în prima instanță. Bolboceanu a fost prins în flagrant, dând informații și documente unei persoane de la Ambasada Rusiei, care era de fapt un agent acoperit al serviciilor ruse. El a fost condamnat, dar imediat după ce PSRM a preluat puterea și Moscova a putut să își facă joaca, s-a trecut la eliberarea lui.

Omul rușilor, cel care dădea informații și documente, a fost salvat din închisoare și acum este bine mersi. Pentru Moscova era o problemă de principiu să-și scoată sursa din închisoare.

Un alt caz care merită atenție este cel al lui Vitalie Burlacu și Irina Balagai.

Vitalie Burlacu alias ”Vitas” și Irina Balagai au fost reținuți pe 7 martie 2014, în timp ce transmiteau 250 de mii de dolari unui intermediar, în încercarea de a corupe mai mulți deputați să părăsească alianța de guvernare, în ajunul semnării și ratificării Acordului de Asociere cu UE în 2014.

Federația Rusă a încercat să împiedice parcursul european al Republicii Moldova. A ales să îl folosească pe Burlacu și să încerce să plătească câțiva deputați pentru a vota împotrivă. Doar că, la aceea vreme, acțiunea omului Moscovei a fost oprită. Burlacu a fost arestat.

Anul acesta, în luna iunie, Curtea de Apel a Republicii Moldova a casat sentința de condamnare în privința lui Vitalie Burlacu și Irina Balagai și a încetat procesul penal, pe motiv că există circumstanțe care exclud urmărirea penală.

Iată că avem un al doilea ”pion” al Moscovei eliberat, într-un timp scurt. Ca și în cazul Bolboceanu, Moscova arată că nu își abandonează oamenii.

De departe însă, cazul cel mai ”greu” este al lui Veaceslav Platon, care fusese condamnat la 25 de ani de pușcărie. În 2018 acesta primise pedeapsa pentru mai multe capete de acuzare. Platon este cunoscut pentru celebrul ”Laundromat”, operațiunea prin care s-au spălat 22 miliarde de dolari, în Moldova, între anii 2011-2014. Banii erau din Federația Rusă, se spălau în Moldova și apoi erau virați în conturi off-shore în Marea Britanie și Cipru.

Am scris și într-o altă analiză, că aici, în cazul lui Platon, nu Dodon a fost cel care a ordonat eliberarea lui. S-a făcut sub ochii președintelui moldovean, însă actorul principal și cel care a pus la punct schema a fost Alexandr Stoianoglo și nu de capul lui și cu siguranță nu din proprie inițiativă.

Dodon știe că în urma acestei eliberări va pierde puncte importante, acum chiar în preajma alegerilor prezidențiale. Președintele pro rus nu are niciun beneficiu în urma acestei eliberări, chiar dacă Platon va face ”dezvăluiri” despre Plahotniuc, care nu mai este actor politic. Chiar și pentru electoratul lui Dodon, eliberarea lui Platon este de neacceptat. Veaceslav Platon are imaginea unui infractor, care a făcut scheme prin care s-a îmbogățit fraudulos și asta într-o țară săracă, unde cetățenii se zbat pentru a supraviețui.

Eliberarea lui Platon nu a fost neapărat agreată de Dodon, dar acesta nu s-a putut opune, mai ales că actorul principal în această piesă a fost Procurorul General, Stoianoglo.

Federația Rusă a vrut să îl elibereze pe Platon, probabil și pentru a încerca să ajungă măcar la o parte din banii spălați de-a lungul timpului, de altfel extrem de bineveniți în aceste vremuri, când pandemia a afectat toate economiile lumii și când prețul petrolului a luat-o razna, dar și pentru a fi siguri că acesta nu va începe, odată cu trecerea timpului, să dea informații despre modul în care au fost efectuate unele operațiuni.

Înaintea eliberării acestuia, conform unor surse de încredere din Republica Moldova, au existat mai multe întâlniri, cu știința și acordul lui Stoianoglo, între Platon și o echipă de ”anchetatori” venită de la Moscova. Rușii au venit oficial pentru a ancheta alt caz, dar în timpul șederii lor în Republica Moldova au avut mai multe întâlniri cu Platon, în cadrul căreia s-a făcut negocierea informații cu privire la bani versus libertate. Abia după ce s-a făcut înțelegerea s-a dat liber pentru scoaterea lui Platon din închisoare.

După cum vedem, Platon a fost eliberat, imediat a apărut cu declarații în toată presa de peste Prut și peste noapte s-a transformat în omul care va ajuta în recuperarea miliardului furat.

Toate aceste eliberări sunt dovezile unui nou tablou de joc. Federația Rusă preia controlul instituțiilor, își numește oamenii și joacă în paralel. Politicienii servili sunt buni de folosit, dar și mai buni sunt oameni precum Stoianoglo, care au o dependență și mai mare de Moscova.

Sursa: Hrițuc.ro

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.