Astăzi a fost anunțat un protest în fața Parlamentului cu subiectul „Stadionul rămâne Republican”. Organizatorii protestului au venit în fața instituției pentru a servi cafea pe păturică și pentru a juca badminton. Realitatea.md a surprins cum tinerii echipați cu pancarte deja au ajuns la Parlament și au început să joace badminton.
Evenimentul ”Stadionul rămâne Republican” a fost anunțat pe Facebook și are drept scop de a nu admite deputaților să decidă soarta stadionului părăsit.
”Stadionul din perimetrul străzilor București-Tighina-Ismail trebuie să fie Republican. Decizia despre viitorul terenului și construcțiilor stadionului trebuie hotărâtă de cetățenii și locuitorii municipiului Chișinău (cel puțin!), iar planurile de conversie sau reconstruire trebuie să reflecte dorința cetățenilor exprimată clar în cadrul unor proceduri de consultare publică organizate corect și cu participare cât mai largă, pe de o parte, dar și să se integreze în viziunea generală de dezvoltare a centrului orașului Chișinău, pe de altă parte.
Considerăm că noua guvernare, care a declarat că va lupta cu practicile netransparente și abuzive ale vechii guvernări, trebuie să își asume angajamentul de a asigura transparența totală a procesului, să depună eforturile necesare pentru identificarea tuturor instrumentelor de consultare a opiniei publice (discuții, consultări, referendum) și, eventual, să se implice în eforturile comune de revitalizare a spațiului.
Solicitările noastre sunt:
1) Publicarea tuturor documentelor și a corespondenței oficiale referitoare la Stadion, atât cu ambasada SUA cât și cu alte părți (oameni de afaceri, investitori străini) pentru perioada 2005-2019, imediat cum acestea sunt disponibile.
2) Organizarea unui amplu proces de consultare publică a locuitorilor municipiului Chișinău, în parteneriat cu societatea civilă.
3) În funcție de decizia oamenilor, organizarea unui concurs transparent de soluții pentru amenajarea spațiului”, se arată în cerințele protestatarilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.