Bătaie crâncenă pe teritoriul unui bazin din raionul Cahul. O femeie și-a găsit soțul plin de traume și vânătăi, lăsat să zacă pe teritoriu. Totul a avut loc încă în data de 07 iulie, în satul Roșu, femeia se teme însă că dosarul va fi mușamalizat, transmite SafeNews.md cu referire la echipa.md.
Aceasta s-a adresat redacției noastre și ne-a relatat cum s-a întâmplat totul.
Potrivit ei, bărbatul a fost agresat chiar de către proprietarul bazinului.
Atunci la locul faptei a fost chemată și poliția, iar bărbatul a fost dus la spital.
Paralel, acesta a fost supus și expertizei medico-legale, iar specialiștii au calificat leziunile suferite de bărbat ca fiind de gravitate medie.
Chiar și așa, până la moment, atacatorul nu a fost pedepsit, iar femeii îi este frică că acesta va scăpa basma curate, mai ales ca ar avea rude și prieteni influenți.
Contactat pentru o reacție, ofițerul de presă de la IP Cahul, Cristina Ciobanu a declarat că dosarul este în proces de investigație.
Oamenii legii desfășoară acțiuni de urmărire penală pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.
Totodată, ofițerul de presă a ținut să menționeze că va oferi detalii pe parcursul desfășurării anchetei.


