Deputatul fracțiunii ACUM Platforma DA, Iurie Reniță, a venit cu acuzații grave în adresa președintelui Igor Dodon, dar și a liderilor PD, Pavel Filip și Dumitru Diacov care ar împărți funcțiile de ambasadori ai Republicii Moldova. „Chestiunea de numire a ambasadorilor a devenit o târguială pe stil balcanic și fanariot între Dodon, Filip și Diacov. Ei împărțesc aceste funcții după bunul lor plac și intereselor pe care le au”, a declarat Reniță.
Deputatul spune că are și argumente, „fapte, nu vorbe”, oferind mai multe nume. Iurie Reniță, fost ambasador al Moldovei în România se arată revoltat că în 2017 a fost re-chemat de la București pentru că ar fi fost numit pe criterii politice, deși spune fostul diplomat, niciodată nu a fost membru de partid și că din 1992 este în slujba diplomației moldovenești. Iar acum, cei care l-au demis, fac parte din târguri politice.
Reniță menționează că 2 dintre colegii săi cu care a lucrat de la crearea ministerului de exterene, Emil Jacotă și Emil Druc, așteaptă de mai bine de 2 luni confirmarea misiunii lor în Azerbaijan și, repectiv în Canada.
O altă numire pe aceste criterii ar fi a proaspătului Ambasador cu misiuni speciale, Andrei Popov care, potrivit lui Reniță, urmează să revină la Viena.
În același timp, susține Reniță, liderul PDM, Pavel Filip insistă pe promovarea fostului și actualului său consilier, fostul ministru de Externe, Andrei Galbur la funcția de ambasador în Suedia și prin cumul în Norvegia și Finlanda.
Persoanele incriminate nu au comentat deocamdată declarațiile lui Reniță. Vom reveni cu reacții imediat cum le vom obține. Responsabili de la Ministerul de Externe au declarat că au urmărit declarațiile lui Iurie reniță, le analizează și urmează să decidă dacă vor reveni cu o reacție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.