Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea deputaților PSRM, Grigore Novac, Vasile Bolea și Alexandr Suhodolski, care au contestat legalitatea transmiterii cu titlu oneros a terenului Stadionului Republican în posesia Ambasadei SUA. Magistrații CCM au depistat mai multe nereguli în sesizarea depusă de socialiști, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
În acest sens, Curtea a constatat că sesizarea este inadmisibilă și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Amintim că socialiștii au atacat la Curtea Constituțională decizia Parlamentului prin care terenul Stadionului Republican a fost transmis Ambasadei SUA.
Sesizarea deputaților PSRM a venit ca urmare a deciziei de suspendare, adoptate de către Curtea Constituțională, a Legii privind abrogarea deciziei de transmitere a terenului.
Socialistul Vasile Bolea declara anterior că Legea privind transmiterea terenului către Ambasada SUA a fost adoptată prin procedura de suspendare a președintelui Igor Dodon, documentul fiind semnat de speakerul Andrian Candu.
Totuși, în august 2020, Înalta Curte a precizat că o astfel de procedură de suspendare nu poate fi aplicată, iar în cazul în care șeful statului refuză să-și îndeplinească atribuțiile, Parlamentul urmează să aplice normele prevăzute de Constituție.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.