FOTO // Accident: Un tânăr motociclist a murit

Redacția SafeNews

Un motociclist de 26 de ani a murit noaptea trecută după ce a pierdut controlul ghidonului și a căzut pe asfalt. Tragedia s-a produs în localitatea Elizavetovca, raionul Dondușeni, în jurul orei 23:00.

Ajunși la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 26 de ani, având ca pasageră o minoră de 17 ani, ambii din aceeași localitate, conducând o motoretă cu lumina deconectată, a pierdut controlul volanului și s-a tamponat într-un automobil Dacia Duster, parcat pe acostament.

În urma impactului, conducătorul motoretei a fost proiectat pe asfalt, iar în rezultatul traumei primite acesta a decedat. Pasagera nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

PUBLICITATE

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal în cadrul căruia urmează a fi stabilite toate circumstanțele.