Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a făcut un apel public către Procurorul General, Alexandr Stoianoglo. „Vă cer și vă încurajez să vă faceți traba”. Totul după ce în dimineața zilei de 16 iunie, în spațiul public, a apărut o înregistrare audio în care este prezentată o convorbire telefonică între voci asemănătoare cu ale lui Ion Ceban și Igor Dodon, care caută „o variantă” pentru anularea alegerilor locale ale primarului de Chișinău, din 2018.
„Cer investigarea de urgență, investigarea penală a lui Dodon, Plahotniuc, Ceban, a tuturor complicilor lor, inclusiv a judecătorilor implicați în crima pusă la cale de aceștia”, a mai adăugat liderul PPDA.
Năstase a ținut să menționeze că „asistăm la cea mai mare reglare de conturi”.
Amintește că o discuție telefonică în care sunt înregistrate voci ce par să semene cu cele a președintelui Igor Dodon și a primarului general al capitalei Ion Ceban, a apărut în spațiul public. Cei doi discută despre „o variantă” pentru anularea alegerilor locale ale primarului de Chișinău unde Andrei Năstase ieșise câștigător.
De menționat este faptul că atât Igor Dodon, cât și Ion Ceban au negat veridicitatea înregistrării audio.
Iar Ceban susține că urmează să se adreseze organelor competente. Totodată, edilul capitalei afirmă că această înregistrare a apărut în contextul în care „unii, neoficial, s-au lansat în campania electorală”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.