Ministerul Afcerilor Interne pentru faptul că nu ar plăti orele suplimentare lucrate de polițiști, ci le-ar propune în loc zile libere pentru munca peste program. Membri ai asociației afirmă că, drept urmare a faptului că au salarii mici (un polițist de rând are 5.000 – 6.000 de lei) și nu li plătește munca peste program, unii angajați ai poliției ar fi nevoiți să ia mită, transmite SafeNews.md cu referire la IPN.
Într-o conferință de presă la IPN, Vladimir Șeremet, avocat, a spus că Asociația Polițiștilor „Pro Motus” a depus plângeri în acest sens la MAI, la Guvern, dar membrii asociației au primit doar răspunsuri de ordin general.
Totodată, responsabili de la Inspectoratul de Stat al Muncii au răspuns că nu au posibilitatea să controleze dacă în acest caz se respectă legislația întrucât nu are asemenea competențe.
Potrivit lui Șeremet, Pavel Voicu, ministrul afacerilor interne și Marin Maxian, șef-ul adjunct al Inspectoratului General al Poliției, au recunoscut că există abateri în acest sens, dar nu au urmat și acțiuni privind achitarea orelor lucrate peste program.
Avocatul susține că unele tabele de punctaj ar fi fost falsificate, iar datele din acestea nu ar corespunde orelor lucrate de unii polițiști.PUBLICITATE
Potrivit apărătorului, se încalcă flagrant drepturile polițiștilor și unele prevederi ale Codului Muncii.
Andrei Don, președintele Asociației Polițiștilor „Pro Motus”, a menționat că este discriminatorie decizia de a nu mai aloca indemnizații unice de 16 mii de lei polițiștilor care s-au infectat de COVID-19 la locul de muncă, în timp ce lucrătorilor medicali această alocație li se plătește.
Potrivit lui Andrei Don, 35 la sută dintre angajații poliției au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2 la locul de muncă.
În același timp, Andrei Don s-a arătat nemulțumit de faptul că reprezentanți de la toate partidele politice spun că vor lupta cu corupția, dar niciun concurent electoral nu propune majorarea salariilor pentru polițiști.
Andrei Starîi, membru al Asociației „Pro Motus”, a spus că ministrul Pavel Voicu le-a propus polițiștilor care lucrează ore suplimentare să își ia în schimb zile libere, dar aceasta vine în contradicție cu prevederile Codului Muncii.
Totodată, Andrei Starîi a opinat că sindicatul de ramură nu prea se ocupă de apărarea drepturilor angajaților din poliție, acesta fiind un sindicat pasiv.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.