Un restaurant altădată faimos a fost făcut una cu pământul, în decurs de doar câteva zile. Lucrările de demolare îi supără cel mai mult pe locatarii unui bloc din preajma șantierului, pentru că le sunt distruse și propriile apartamente, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.
Unora le-au fost afectați pereții, iar de pe altele au fost dezlipite plăcile de termoizolare. Când au început lucrările, locatarii din zonă au crezut că este cutremur, deoarece le vibra totul prin casă. Noii proprietari ai clădirii declară că au toate autorizațiile pentru lucrările pe care le efectuează. În loc urmează să fie ridicat un centru comercial.
Locatarii ne-au spus că și-au făcut izolare termică a locuințelor, iar în procesul de demolare a restaurantului plăcile de termoizolare au fost scoase. Această doamnă, care locuiește la etajul 3, zice că i-a fost dărâmată o bucată din colțul casei.
Locatarii mai spun că nu au fost informați despre acest tip de lucrări. Ei știau doar că va fi înlăturată tencuiala, dar timp de două zile, cât au durat demolările, praful le-a intrat în case, iar zgomotul a fost insuportabil.
Ba mai mult, oamenii aveau impresia că este cutremur continuu.
Localnicii ne-au mai povestit că, de mai bine de un an, noii proprietari ai restaurantului au bătut pe la ușile lor și le-ar fi cerut semnături, contra unei sume de 1000 de lei, pentru a începe lucrările.
În schimbul semnăturii de la notar, aceștia le-ar fi promis că vor face lucrări de amenajare a fațadei blocului. Totodată, ei nu le-ar fi explicat niciodată ce tip de lucrări planificau să efectueze.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.