Meteorologii prognozează pentru astăzi, 5 iulie, ploi cu fulgere pe întreg teritoriul țării. În acest context, Inspectoratul Național de securitate Publică vine cu un set de recomandări pentru șoferi.
Recomandările INSP:
– să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor;
– să adapteze viteza de deplasare conform condițiilor de drum și condițiilor meteo anunțate;
– să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare și să evite efectuarea depășirilor care, în condiții de vizibilitate redusă și carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase;
– să nu parcheze unitățile de transport pe marginea carosabilului, deoarece în urma ploilor puternice ar putea cădea arbori, piloni electrici sau acestea ar putea fi luate de ape, de aceea parcarea acestora trebuie efectuată doar în locuri permise și ferite de orice obstacole.
Iar în cazul în care v-ați pomenit într-o situație neplăcută și aveți nevoie de ajutor nu ezitați să cereți ajutorul angajaților Inspectoratului Național de Securitate Publică care se află permanent pe traseu sau să apelați la numărul scurt 112.


