Meteorologii prognozează pentru astăzi, 1 iulie, cod galben de caniculă în toată țara, ploi cu fulgere în nordul și centrul țării și maxime termice de până la +33 de grade Celsius pe timp de zi. Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS), vântul va sufla din sud, iar presiunea atmosferică va fi normală.
În raioanele de nord, valorile termice vor arăta +15…+19 grade la noapte, iar ziua +28…+31 de grade.
În zona centrală și în Capitală la noapte vor fi +16…+20 de grade, iar ziua +29…+32 de grade.
În partea de sud a țării, noaptea temperaturile vor ajunge până la +17…+20 de grade, iar ziua până la +30…+33 de grade.
Menționăm că sfârșitul acestei săptămâni va fi marcat de ploi și fulgere la nord și la sud, în zona centrală vor cădea ploi de scurtă durată.



