Șofer ucrainean, trimis acasă după ce a prezentat un permis fals la vamă

Redacția SafeNews

Un șofer de camion din Ucraina a încercat să ajungă în R. Moldova cu un permis de conducere falsificat. Incidentul a avut loc zilele acestea în punctul de trece Criva, pe sensul de intrare în R. Moldova.

Odată ajuns la punctul de control, ucraineanul de 26 de ani a prezentat un permis de conducere care ulterior a fost dovedit fals.

În timpul verificărilor, polițistul de frontieră a observat unii indici necaracteristici asupra permisului, fapt pentru care a fost examinat și cu tehnica din dotare. 

PUBLICITATE

Interogat despre cele depistate, tânărul ucrainean în vârstă de 26 de ani a comunicat că intuia referitor la neveridicitatea actului pentru că din lipsă de timp și din necesitatea de a mai adăuga o subcategorie de vehicule a mai scos din buzunar două mii de grivne ucrainene. 

Ca urmare, conducătorul auto a făcut cale întoarsă din punctul de trecere Criva, așteptând să vină un coleg pentru a se urca la volanul autocamionului. 

Permisul de conducere a fost trimis în adresa laboratorului tehnico-juridic și în funcție de rezultatul oficial se va face încadrarea juridică a faptei.