Acasă Anticipate 2021 Start tipăririi buletinelor de vot pentru alegerile anticipate

Start tipăririi buletinelor de vot pentru alegerile anticipate

0

Comisia Electorală Centrală a început, sâmbătă dimineață, tipărirea buletinelor de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, la Combinatul Poligrafic. Primele sunt tipărite buletinele care vor fi distribuite secțiilor de votare deschise peste hotarele țării.

Tipărirea buletinelor a început cu prezența membrilor CEC, observatorilor acreditați și a jurnaliștilor.

În cele 150 de secții din străinătate vor ajunge 726.700 de buletine de vot, dintre care 662.600 în limba română și 64.100 în limba rusă.

Pentru cele 2.000 secții de votare din țară vor fi tipărite 2 794 942 buletine de vot, dintre care în limba română – 2.112 244 şi în limba rusă – 682.698.

Buletinele de vot se tipăresc pe hârtie opacă (mată) de culoare gri afumat și au lungimea de 580 mm și lățimea de 140 mm.

Potrivit președintelui CEC, Dorin Cimil, valoarea totală a tirajului este de circa 634 de mii de lei. Prețul unui buletin de vot este de 0,18 lei.

În total, vor fi tipărite 3.521.642 de buletine de vot.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.