7 moldoveni au fost prinși cu acte false în punctul de trecere Sculeni. Incidentele au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.
Pasagerul unei curse cu destinația Republica Franceză a prezentat pe lângă pașaportul de călătorie și o carte de identitate românească, care la prima vedere a trezit suspiciuni polițiștilor de frontieră. Verificată cu tehnica din dotare, s-a confirmat neveridicitatea documentului.
Întrebat, bărbatul de 31 de ani a declarat că și-a perfectat actul prin intermediul unei persoane, pe care a cunoscut-o întâmplător la gara auto din Orhei, contra sumei de 200 de lei.
Alți 6 moldoveni sunt cercetați pentru faptul că au prezentat teste PCR COVID-19 falsificate.
Este vorba de 3 bărbați și 3 femei cu vârstele cuprinse între 25 și 45 de ani, care erau călători ai aceleiași curse România – Moldova.
La solicitarea polițiștilor de frontieră de a prezenta acte demonstrative pentru a fi scutiți de autoizolare, călătorii au prezentat aceste teste.
În urma cercetărilor s-a stabilit că actele sunt neveridice, întrucât codurile QR nu conțin vreo informație despre posesori.
Audiați, cei 6 moldoveni au declarat că s-au prezentat la clinica medicală pentru a li se preleva probele necesare, doar că rezultatele testelor urma să le ridice unul dintre șoferii cursei.
Pe numele lor au fost inițiate cercetări penale pentru elucidarea circumstanțelor și atragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

