Acasă Istorii din spatele culisei Chironda: Autorizația privind demolarea hotelului Național, emisă de Primărie cu încălcări. Ceban...

Chironda: Autorizația privind demolarea hotelului Național, emisă de Primărie cu încălcări. Ceban nu a luat nicio măsură

0

Viceprimarul Capitalei, Victor Chironda, anunță că Autorizația de demolare a hotelului Național a fost, totuși, emisă, chiar dacă existau suficiente neconformități în acest proces. Chironda remarcă faptul că autorizația a fost înregistrată în baza de date cu data de 4 iunie, deși pe 15 iunie viceprimarul a avut o confirmare de la Direcția Generală Urbanism, Arhitectura și Relații Funciare (DGAURF) că dosarul privind demolarea Hotelului Național se află pe masa arhitectului-șef Svetlana Dogotaru.

„Prieteni, în pofida sesizărilor mele privind încălcările de procedură și depășirea atribuțiilor de serviciu din partea executorilor, constat că Autorizația de desființare a hotelului Național totuși a fost emisă. De parcă nu erau suficiente neconformități în acest proces, funcționarii de la direcția arhitectură eu înregistrat autorizația în baza de date cu o dată din urmă (04 iunie) deși marți, 15 iunie, vicedirectorul direcției mi-a confirmat că dosarul se afla pe masa doamnei Dogotaru”, scrie viceprimarul pe pagina sa de Facebook. 

 Potrivit viceprimarului așa a fost întocmit și actul privind lipsa sa de la serviciu pe 31 mai. Chironda se arată dezamăgit că asta e o practică normală la primărie, iar primarul general Ion Ceban nu ia măsuri.

 „Exact așa, cu dată din urmă, a fost întocmit și actul prin care mi s-a constatat lipsa de la serviciu pe 31 mai. Se pare că asta e o practică normală la funcționarii din primărie. De asemenea, îmi pare rău să constat că primarul Ion Ceban nu a luat nicio măsură pentru suspendarea procesului de autorizare a demolării până la clarificarea situației”, menționează Chironda. 

Viceprimarul susține că va contesta autorizația privind demolarea hotelului Național și va depune, repetat, un demers la CNA în care va cere examinarea legalității acțiunilor funcționarilor DGAURF.

Amintim că, pe 14 iunie, viceprimarul municipiului Chișinău Victor Chironda a cerut inițierea unei proceduri de anchetă de serviciu asupra asupra Arhitectului-șef al orașului și șefului DGAURF, Svetlana Dogotaru, spunând că ea ar fi admis sau a contribuit la încălcarea procedurilor de elaborare a PUD-ului și încălcarea procedurilor de autorizare a desființării Hotelului Național. 

După ce Chironda s-a declarat nemulțumit de modul în care se gestionează acest proiect, Ceban a venit cu acuze către viceprimar, spunându-i că are absențe nemotivate de la serviciu, iar acest lucru a tergiversat mai multe proiecte urbanistice importante. Viceprimarul și-a motivat absențele de la ședințe invocând infectarea cu COVID-19 și spune că nu a avut vreodată suport din partea primarului general în luarea unor decizii privind anumite subiecte.

În cadrul unei emisiuni, viceprimarul a recunoscut că relațiile cu primarul Ion Ceban s-au deteriorat, însă nu concepe ideea unei demisii în urma scandalului hotelului Național.

Pe 17 iunie 2021, primarul general Ion Ceban a decis să-l „investigheze” pe Chironda pentru că a fost bolnav de Covid. Ceban a semnat o dispoziție prin care a dispus crearea unui grup de lucru care are drept scop elucidarea circumstanțelor absenței de la serviciu a lui Victor Chironda, precum și în vederea consecințelor faptei constatate.

Pe 18 iunie 2021, viceprimarul a făcut apel către Procuratura Generală, Centrul Național Anticorupție, președintele R. Moldova Maia Sandu, dar și prim-ministrul inerimar Aureliu Ciocoi, ministrul inerimar al Economiei, să se sesizeze în cazul demolării Hotelului Național, care potrivit lui este una ilegală.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.