Bunuri de 8.630.568 de lei au fost puse sub sechestru de către Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI), pe parcursul săptămânii trecute. Potrivit CNA, este vorba despre 11 terenuri agricole, șase mijloace de transport, șase încăperi locative și nelocative și un teren pentru construcții.
Bunurile au fost sechestrate în cadrul a două cauze penale, gestionate de Procuratura Anticorupție și Procuratura Generală.
Printre cele mai scumpe bunuri este și un automobil de lux de model Porsche Cayenne, fabricat în 2013. Automobilul a fost estimat la suma de 700.000 lei.
Sub sechestru au fost puse și alte două automobile. Este vorba despre modelele Dacia Duster și Dacia Logan, fabricate în anii 2008, 2009, 20011 și 2012. Un alt automobil sechestrat este un Volkswagen T4 din 1996.
În total, cele șase mijloace de transport au fost estimate la peste 1,3 milioane de lei.
Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, ARBI a elaborat nouă note analitice pe 45 de persoane și a întocmit 14 avize consultative privind evaluarea unor bunuri mobile și imobile.
Printre obiectele evaluate de ARBI se numără cinci automobile și 17 imobile. În procedura ARBI se află 93 de delegații pe 63 de cauze penale în privința a 228 de subiecți.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.