Dodon îl laudă pe Voronin pentru ce i-ar fi spus ambasadorului SUA: ”Cred că a făcut corect și ar fi bine poate să facem o scrisoare oficială și să le amintim la toți că au următoarele drepturi și obligații”

Redacția SafeNews

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, și ambasadorul SUA, la Chișinău, Dereck Hogan au avut o întrevedere pe 28 mai. Potrivit unui comunicat emis de PCRM, unul dintre subiectele discutate de cei doi sunt declarațiile „rasiste și xenofobe”, făcute de fostul șef de stat.

„Despre această situație am discutat temeinic cu domnul ambasador și am ajuns la o înțelegere”, a spus Voronin. Totodată, Voronin i-ar fi amintit lui Hogan despre „Convenția privind acțiunile diplomaților”.

Referitor acestui subiect, liderul socialiștilor, Igor Dodon i-a luat apărarea aliatului său.

PUBLICITATE

„Cred că întâlnirile dintre politicieni și ambasadori sunt normale, trebuie să comunicăm, să transmiți poziția în legătură cu ce se întâmplă în țară. E o întâlnire normală. 
Aceste vizite ale ambasadorilor în perioada electorală pot fi calificate ca imixtiune, mai ales când să recomandă sau se fac declarații precum că după alegeri vom avea o anumită conducere.
Faptul că Voronin i-a amintit ambasadorului, cred că a făcut corect și ar fi bine poate să facem o scrisoare oficială și să le amintim la toți că au următoarele drepturi și obligații. Ceea ce se întâmplă – ei își depășesc atribuțiile ”, a menționat Dodon, la o emisiune TV.