Acasă Politic Sergiu Litvinenco sesizează din nou CCM. Ce se întreabă deputatul

Sergiu Litvinenco sesizează din nou CCM. Ce se întreabă deputatul

0

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco vrea să știe dacă pot fi organizate alegeri anticipate parlamentare, concomitent cu alegerile anticipate prezidențiale, dacă șeful statului, Igor Dodon, își dă demisia. În acest sens, deputatul a depus o sesizare în acest sens la Curtea Constituțională.

Am depus acum câteva clipe o sesizare la Curtea Constituțională privind interpretarea prin coroborare a dispozițiilor articolului 2 alineatul (1), articolului 61 alineatul (1) și (3), articolului 85 alineatul (1), (2) și (4) și articolului 90 alineatul (1), (2) și (4) din Constituția Republicii Moldova care se referă la posibilitatea desfășurării concomitente a alegerilor parlamentare anticipate, în cazul întrunirii circumstanțelor constituționale pentru dizolvarea Parlamentului, cu alegerile prezidențiale anticipate, în cazul în care intervine vacanța funcției urmare a demisiei Președintelui Republicii Moldova.

La concret, am solicitat Înaltei Curți ca, interpretând prin coroborare mai multe articole din Constituție, să răspundă la următoarele întrebări:

1) În situația în care Președintele Republicii Moldova demisionează și, astfel, funcția de Președinte devine vacantă, sunt sau nu incidente dispozițiile art.85 alin.(4) din Constituție referitoare la interdicția dizolvării Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui Republicii Moldova?

2) În situația intervenirii vacanței funcției de Președinte, determinată de demisie și întrunirea circumstanțelor prevăzute la art.85 alin.(1)-(3) din Constituție pentru dizolvarea Parlamentului și, totodată, în ipoteza în care termenii în care survine obligativitatea stabilirii datei alegerilor parlamentare anticipate pentru noul Parlament se suprapun/coincid cu termenii în care survine obligativitatea stabilirii datei alegerilor pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova în cazul vacanţei funcţiei determinată de demisie, se pot stabili și, respectiv, desfăşura în același timp (în aceeași zi) alegeri parlamentare anticipate și alegeri prezidențiale anticipate? Interpretarea vizează, în principal, două elemente:

a) dacă în general se pot desfășura în același timp (în aceeași zi) alegeri parlamentare anticipate și alegeri prezidențiale anticipate;
b) dacă acestea pot avea loc în același timp (în aceeași zi), care este consecutivitatea faptelor și, urmare acestora, a deciziilor, astfel încât ambele scrutine să fie stabilite pentru aceeași dată?
Din punctul meu de vedere, Constituția nu interzice desfășurarea concomitentă a alegerilor parlamentare anticipate împreună cu alegerile prezidențiale anticipate. Numai că, pe lângă întrunirea circumstanțelor constituționale pentru dizolvarea Parlamentului, pentru ca acestea să se întâmple, este nevoie ca Igor Dodon să-și dea demisia.

Dacă Igor Dodon a fost sincer atunci când a spus că vrea alegeri anticipate pentru a scăpa țara de Plahotniuc și Șor și nu a fost o declarație populistă și/sau pentru a șantaja partenerii de coaliție din PD, ar trebui să analizeze serios această opțiune, să-și dea demisia și, astfel, să permită ca cetățenii să curețe clasa politică actuală putred de coruptă. Este adevărat că cetățenii ar putea să-l sancționeze și pe el pentru că timp de 4 ani nu a făcut nimic bun pentru țară. Dar asta este, deja oamenii vor decide. Și dacă s-ar întâmpla asta, nu ar fi rău deloc… ” a scris Litvinenco. 

paranteze

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.