Se comporta suspect și a fost oprit de carabinieri: Ce avea un tânăr la el

Redacția SafeNews

Un tânăr de 22 de ani a fost oprit de carabinieri pentru verificări, după ce oamenii legii au observat că se comporta suspect. Totul s-a întâmplat astăzi, 27 mai, în sectorul Buiucani al capitalei.

Carabinierii l-au oprit și au găsit la el două radiouri pentru automobile, un bloc de sistem de culoare neagră, proveniența cărora tânărul nu a putut-o explica. 

La fața locului a fost solicitat grupul operativ pentru ridicarea bunurilor. Ca urmare, tânărul a fost condus la Inspectoratul de Poliție Buiucani pentru identificare și documentare. 

PUBLICITATE

Totodată, tânărul a recunoscut că avea la el și un pachețel cu o substanță albă asemănătoare drogurilor. Aceasta a fost transmisă pentru expertiză.

Alte circumstanțe se stabilesc.