În foarte scurt timp dosarul privind uzurparea puterii va fi clasat, chiar dacă procurorul, care a instrumentat acest dosar, nu este de acord. O declarație în acest sens a fost făcută de către vicepreședinte Parlamentului, Alexandru Slusari, prin intermediul unei postări, pe pagina sa de facebook.
Contactat de portalul SafeNews.md, procurorul de caz Viorel Radețchi a declarat că dosarul se instrumentează, însă a refuzat să confirme dacă acesta mai este în gestiunea sa.
Amintim că Parlamentul a creat Comisia de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de Partidul Democrat în iunie 2019. La sfârșitul lunii decembrie, activitatea Comisiei parlamentare a fost extinsă cu un termen de până la 60 de zile, la propunerea președintei Parlamentului Zinaida Greceanîi și acel termen a expirat fără ca deputații să prezinte un raport.
În august 2019, Procuratura Generală a pornit urmărirea penală pe faptul uzurpării puterii de stat, în baza unei ordonanțe emise de procurorul general interimar, Dumitru Robu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.