După aproape patru ani de activitate la BNM, Cristina Harea părăsește fotoliul de viceguvernator. În cererea de demisie depusă la Parlament au fost invocate „motive personale”. Mandatul acesteia se va încheia peste trei luni din data depunerii cererii de demisie sau odată cu aprobarea unui nou viceguvernator.
Solicitată de Deschide.MD, Crisitina Harea ne-a spus că aluat această decizie pentru a dedica mai mult timp familieii, aflată în afara țării după ce restricțiile de circulație din ultimul timp a făcut dificilă întâlnirea cu cei dragi.
Cristina Harea pleacă din fuhncție cu 3 ani înainte de expirarea mandatului. Ea a fost numită viceguvernator al BNM în luna septembrie 2016, având peste 14 ani de experiență în domeniul financiar bancar și investițional
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.