Magistrații Maria Negru (Avornic) și Eugeniu Bejenaru de la Curtea de Apel Chișinău și, respectiv, de la Curtea de Apel Bălți au depus cereri de demisia. Solicitările acestora urmează să fie examinate, de Consiliul Superior al Magistraturii, la reuniunea de săptămâna viitoare, informează SafeNews.md cu referie la bizlaw.md
Eugeniu Bejenaru a fost numit în funcția de judecător în anul 2001, la Judecătoria Ocnița. Ulterior, magistratul a fost numit în funcția de președinte al aceleiași instanțe pentru două mandate consecutive, începând cu anul 2011. Din anul 2017, Eugeniu Bejenaru activează la Curtea de Apel Bălți. La începutul anului, judecătorul s-a înscris în competiția pentru funcția de președinte al instanței. CSM nu a luat, deocamdată, o decizie privind câștigătorul concursului.
Maria Negru (Avornic) a devenit judecătoare în anul 2005. Inițial, a activat la Judecătoria Hîncești, iar în anul 2011 a fost transferată la instanța din sectorul Centru al Capitalei. Trei ani mai târziu, în anul 2014, a fost promovată la Curtea de Apel Chișinău.
Tot în ședința de săptămâna viitoare, CSM urmează să examineze cererea magistratei Irina Maxim, de la Judecătoria Chișinău privind suspendarea din funcție, dar și solicitărilor unor judecători privind reîncadrarea în funcție și achitarea plăților salariale.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.