Platforma Da respinge ideea unui bloc electoral creat împreună cu PLDM, merge pe cont propriu la alegerile anticipate din 11 iulie și se arată convinsă că va accede în următorul Legislativ. Sigură pe șansele sale de a obține majoritatea în viitorul Parlament este și PAS. În același timp, Partidul Nostru creează blocul electoral „Renato Usatîi”, mizând pe popularitatea pe care o are edilul de Bălți în rândul alegătorilor.
Potrivit reprezentanților Partidului Nostru, crearea blocului electoral „Renato Usatîi” reprezintă o dorință de a face dreptate formațiunii care a fost exclusă din cursa electorală în anul 2014. Ulterior, CEDO a dat câștig de cauză partidului „Patria” care-l avea pe Renato Usatîi primul pe lista electorală.
În același timp, reprezentanții Platformei DA infirmă zvonurile apărute în spațiul public și spun că formațiunea condusă de Andrei Năstase nu va face bloc electoral cu PLDM.
Consecvenți în ideea lor de a merge pe cont propriu în anticipate sunt reprezentanții PAS. Aceștia exclud ideea unui bloc electoral cu Platforma DA, după modelul blocului ACUM.
Potrivit Codului Electoral, pragul electoral pentru blocurile formate din 2 partide este de 7%, iar în cazul blocurilor formate din 3 partide pragul electoral este de 9%.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.