În anul 2020, volumul total al veniturilor în sectorul comunicaţiilor electronice (telefonie mobilă, Internet mobil, telefonie fixă, Internet fix, retransmisie a programelor audiovizuale, alte activităţi în domeniul comunicaţiilor electronice) a înregistrat, în raport cu anul 2019, o scădere de 231,7 milioane lei (-3,8%) şi a însumat 5,94 miliarde lei.
Potrivit Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI), este cincilea an consecutiv când se atestă aceleași tendințe: recesiunea piețelor de telefonie mobilă, telefonie fixă, transmisie și retransmisie a programelor audiovizuale, pe fundalul creșterii rapide a piețelor de acces la Internet mobil și la Internet fix, transmite SafeNews.md cu referire la Mold-street.com.
În șase ani veniturile au scăzut cu circa un miliard
Volumul total al veniturilor în acest sector în 2020 a constituit 5,94 miliarde de lei, înregistrând o scădere de 231,7 milioane lei (-3,8%) față de anul 2019. Cifra este cu circa un miliard de lei mai mică decât în anul 2015, arată datele ANRCETI, analizate de Mold-street.com.
Cea mai abruptă scădere a fost la serviciile de telefonie fixă – de circa trei ori: de la peste un miliard de lei în 2015 la doar 380 milioane lei în 2020.
Potrivit raportului ANRCETI, vânzările pe piaţa de telefonie mobilă au scăzut în 2020 cu 6,3% și au alcătuit aproape 2,95 miliarde lei, cele de pe piaţa de telefonie fixă s-au micșorat cu 14,4% şi au constituit circa 380 milioane lei, veniturile din vânzarea serviciilor de transmisie şi retransmisie a programelor audiovizuale s-au redus cu 5,1% şi au însumat 283,3 milioane lei, iar a serviciilor de Internet mobil dedicat (prin modemuri/carduri/USB) – cu 1,9% şi au alcătuit 235,4 milioane lei.
În același timp, veniturile provenite din vânzarea serviciilor de acces la Internet fix au sporit cu 1,6% și au însumat peste 1,38 miliarde lei, iar cele obținute din vânzarea altor servicii de comunicații electronice au crescut cu 4,1% şi au totalizat 714,8 milioane lei.
Internetul bate telefonia
În comparație cu anul 2019, structura pieței de comunicaţii electronice, în funcție de venituri, a suferit schimbări neesențiale. Ponderea veniturilor din serviciile de acces la Internet fix a crescut de la 22,1% la 23,3%, a veniturilor din serviciile de acces la Internet mobil dedicat – de la 3,9% la 4%, a celor din retransmisia programelor audiovizuale – a rămas cu aceeași pondere de 4,8%.
În același timp, ponderea veniturilor obținute din serviciile de telefonie mobilă a scăzut de la 50,9% la 49,5%, a veniturilor din serviciile de telefonie fixă s-a redus de la 7,2% la 6,4%, iar a veniturilor din alte activităţi în domeniul CE – de la 11,1% la 12%.
Datele statistice arată, că în perioada de raportare, ca și în anii precedenți, cel mai semnificativ venit mediu lunar per utilizator (ARPU) – de 166,6 lei – a fost înregistrat pe piaţa serviciilor de acces la Internet fix.
Pe piaţa accesului la Internet mobil dedicat acest indicator a fost de 91,7 lei, pe piaţa serviciilor de telefonie mobilă – de 71,4 lei, pe piaţa serviciilor de televiziune (TV) contra plată – de 44,2 lei, iar pe piața serviciilor de telefonie fixă – doar 30 lei (de două ori mai puțin ca în 2016).
Cine face jocurile
Trei companii de telecomunicații dețin o cotă de 78% din piața serviciilor de comunicații electronice (telefonie mobilă, Internet mobil, telefonie fixă, Internet fix, retransmisie a programelor audiovizuale, alte activități în domeniul comunicațiilor electronice).
Astfel, în 2020, cel mai mare volum de vânzări a fost realizat de către Orange Moldova – 2.116 milioane lei sau 35,6% din totalul veniturilor înregistrate în sectorul comunicațiilor electronice.
Vânzările realizate de Moldtelecom (deținut de stat) au constituit 1.594 milioane lei sau 26,8% din total, iar cele ale Moldcell (care din 2020 are un nou proprietar – CG Corp Global din Nepal) au însumat 944 milioane lei sau 15,9% din total.
Ceilalţi furnizori au realizat un volum cumulativ de vânzări de 1.287 milioane lei sau circa 21,7% din total. Aici cel mai important jucător este grupul Starnet/TV Box (controlat de familia lui Alexandru Machedon) cu o cotă de circa 6% din piață.
Potrivit estimărilor ANRCETI, tendințele pieței serviciilor de comunicații electronice se vor menține și în următorii ani.
Piața serviciilor de acces la Internet mobil și la Internet fix rămân a fi cele mai dinamice piețe ale acestui sector, trendul ascendent al acestora fiind stimulat de sporirea gradului de influență asupra vieții cotidiene a cetățenilor, intensificarea concurenței pe aceste piețe, dar și de ofertele mai avantajoase pentru utilizatori.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.