O nouă sesizare către Curtea Constituțională! De această dată, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, solicită Înaltei Curți interpretarea prevederilor din Constituție și declararea neconstituționalității unor prevederi din Legea cu privire la statutul judecătorului în ce privește numirea în funcție a magistraților până la atingerea plafonului de vârstă. Acte în acest sens au fost făcute publice de către parlamentar, pe o rețea de socializare.
În sesizare, deputatul se referă la prevederile Legii Supreme, potrivit căreia „judecătorii instanţelor judecătoreşti se numesc în funcţie de Preşedintele Republicii Moldova, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii. Judecătorii care au susţinut concursul sunt numiţi în funcţie pentru prima dată pe un termen de 5 ani. După expirarea termenului de 5 ani, judecătorii vor fi numiţi în funcţie până la atingerea plafonului de vârstă, stabilit în condiţiile legii”.
Potrivit parlamentarului, la moment, legislația nu specifică criterii clare și procedura conform căreia Consiliul Superior al Magistraturii urmează să ia decizia dacă propune sau nu șefului statului numirea judecătorului în funcție până la atingerea plafonului de vârstă de 65 de ani.
Astfel, el a solicitat CCM să interpreteze prevederile Constituției și să explice criteriile prin care CSM ar urma să propună președintelui R.Moldova numirea judecătorului până la atingerea plafonului de vârstă.
De asemenea, Litvinenco a solicitat declararea neconstituționalității prevederilor din Legea cu privire la statutul judecătorului, în conformitate cu care Consiliului Superior al Magistraturii i se oferă „discreție nelimitată” de a accepta sau a refuza propunerea unui judecător pentru reconfirmarea în funcție după primii cinci ani de mandat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.