Parlamentul ar putea vota astăzi majorarea cu 40 a sută, de la 1 iunie 2021, a salariilor angajaților din sistemul public de sănătate. Proiectul, elaborat de deputații Platformei „Pentru Moldova” și ai Partidului „ȘOR”, este inclus pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, potrivit partidusor.md.
Potrivit unuia dintre autorii proiectului, Ruxanda Glavan, de această majorare vor beneficia nu doar cadrele medicale, cum s-a întâmplat anterior, ci toți angajații din sistem, în total fiind vorba de aproximativ 45.000 de persoane.
Glavan a mai adăugat că majorarea va costa bugetul de stat în jur de 690 de milioane de lei, banii fiind disponibili în soldurile cumulative ale Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Deputatul a mai menționat că, în condițiile în care Moldova nu are un Guvern cu împuterniciri depline, singura instituție care poate promova această inițiativă este Parlamentul și i-a îndemnat pe deputați să susțină proiectul.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.