Un fost șef-adjunct al Procuraturii Anticorupție a fost recunoscut și audiat de PCCOCS în calitate de bănuit de comiterea coruperii pasive în proporții deosebit de mari, se arată într-un comunicat de presă emis de Procuratura Generală.
Potrivit materialelor, cazul a avut loc în anul 2018, când bănuitul, activând în calitate de procuror, ar fi pretins de la un condamnat 50 mii euro. În schimbul acestei sume, procurorul urma să-i recalifice acțiunile și să-și retragă acuzațiile în dosarul aflat atunci pe rol la Curtea de Apel Chișinău în care acesta fusese condamnat la 12 ani închisoare pentru tentativă de delapidare a averii străine și spălare de bani, ambele săvârșite în proporții deosebit de mari.
Suma ar fi fost transmisă procurorului într-un local din capitală de către concubina condamnatului, iar ca rezultat, procurorul a formulat și înaintat la Curtea de Apel Chișinău susținerile verbale, contrare propriei poziții susținute anterior în prima instanță și, contrar poziției procurorului care a susținut acuzarea la Curtea de Apel Chișinău, renunțând la acuzațiile inițiale și solicitând eliberarea condamnatului din arest.
Aceste circumstanțe au fost luate ca bază la adoptarea deciziei instanței de apel și au permis procurorului să-și ”onoreze” promisiunea în schimbul banilor extorcați.
În prezent, persoana bănuită nu mai activează în organele procuraturii.
Fiind audiat de procurori, acesta nu-și recunoaște vina. La această etapă este cercetat în libertate, asupra măsurii preventive urmând să se decidă după înaintarea învinuirii.
Urmărirea penală este efectuată de către PCCOCS de comun cu Serviciul de Informații și Securitate.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.