Președintele Klaus Iohannis se întâlnește, marți, cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Aceasta se va afla în București pentru câteva ore, după întoarcerea sa de la Strasbourg, unde a susținut un discurs la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
Întâlnirea care va avea loc la ora 17 30, la Palatul Cotroceni, vine în contextul în care Republica Moldova ar putea avea o nouă rundă de alegeri anticipate, după ce Curtea Constituțională a decis că Parlamentul poate fi dizolvat.
Maia Sandu, este în drept să semneze decretul de dizolvare a legislativului, și astfel ar începe procedura de organizare a alegerilor anticipate.
Socialiștii lui Igor Dodon au cerut demisia Maiei Sandu și organizarea de alegeri anticipate, scrie Digi24.
În fața Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Maia Sandu a cerut ajutorul UE pentru Republica Moldova.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.