Satul Clocuşna din raionul Ocniţa este în doliu. O familie a fost distrusă în tragicul accident în care şi-au pierdut viaţa un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie.
Octavian şi Olga Prepeliţa formau un cuplu admirat de tot satul. Ea era profesoară de istorie şi, împreună cu soţul, educau două fetiţe.
Joi dimineaţă, s-au pornit la Ocniţa să cumpere materiale de construcţie şi să perfecteze nişte acte, însă nu au mai ajuns la destinaţie.
Cu câteva luni în urmă, familia a fost marcată de o altă tragedie. Bărbatul şi-a înmormântat tatăl.
În urma accidentului, două fetiţe au rămas orfane. Acestea beneficiază de consiliere psihologică, dar încă nu au aflat că părinţii şi bunica lor au murit.
Soţul şi soţia de 33 şi 38 de ani, dar şi mama femeii, de 58 de ani, vor fi înmormântaţi duminică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.