Acasă Politic Sergiu Sîrbu, dat afară de la ședința CSS: Nu voi mai participa

Sergiu Sîrbu, dat afară de la ședința CSS: Nu voi mai participa

0

Președintele Comisiei parlamentare pentru securitate și ordinea publică, Sergiu Sîrbu, a fost dat afară de la ședința Consiliului Suprem de Securitate, din cauza unui conflict de interese legat de piața asigurărilor. Anunțul a fost făcut chiar de Sergiu Sîrbu pe contul său de Facebook.

Consiliul Suprem de Securitate s-a întrunit astăzi într-o nouă ședință de formă. Culmea este că, și de această dată, au fost călcate în picioare legea și normele statutare
În calitate de președinte al Comisiei parlamentare securitate și ordine publică și membru din oficiu al CSS, am fost invitat să particip la ședință și mi-a fost prezentată ordinea de zi.
Era vorba despre două subiecte — situația pe piața financiar-nebancară și criza de la Calea Ferată din Moldova.
Am considerat necesar să propun includerea a încă unui subiect pe ordinea de zi, cel privind răpirea judecătorului ucrainean Ceaus, care a provocat un mare scandal, inclusiv la nivel internațional.
N-am apucat să particip, însă, la discuții, deoarece președintele Maia Sandu mi-a cerut să părăsesc ședința, invocând același motiv stupid, adică un presupus conflict de interese legat, de această dată, de piața asigurărilor.
I-am spus doamnei președinte că nu am niciun conflict de interese și că sunt gata să declar asta pe propria răspundere și sub răspundere penală, dacă este necesar.
Am întrebat-o, de asemenea, dacă are vreun act din partea ANI prin care să fie stabilită această neconcordanță. Bineînțeles, așa ceva nu există.
I-am transmis doamnei Sandu că înțeleg foarte bine că face acest lucru din răzbunare și din cauza că avem viziuni politice diferite și că, dacă mi-ar fi invocat acest argument ar fi fost mult mai credibilă și poate aș fi fost dispus să-l accept.
Dar faptul că invocă inepții și recurge la tertipuri juridice nu-i face față poziției în care se află
Am decis, așadar, să plec de la această ședință și, probabil, voi refuza, în semn de protest, să particip și la cele viitoare. 
În primul rând, acestea nu sunt altceva decât o farsă de doi bani, iar deciziile care se iau nu valorează nici cât o ceapă degerată și nu au nimic în comun cu rolul și menirea acestei instituții.  Apropo de cazul Ceaus
Dacă vreți să știți ce s-a decis vă spun: Maia Sandu a spus că, la finalul ședinței CSS, va fi audiat doar cineva de la Ministerul de Interne. De râs, dacă n-ar fi de plâns. Concluziile le faceți singuri”, a conchis Sîrbu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.