Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) anunță că vineri, 9 aprilie, a avut loc ședința Comitetului de coordonare a imunizării împotriva COVID-19, în cadrul căreia a fost examinată oferta producătorului de vaccin împotriva COVID-19, SINOVAC BIOTECH LIMITED din China.
Potrivit informațiilor, acesta este singurul producător de vaccin care a răspuns solicitărilor adresate de către Centrul pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate (CAPCS), producătorilor de vaccin.
Astfel, în urma analizei ofertei, membrii Comitetului au decis contractarea directă a 400.000 doze de vaccin CoronaVac, produs de SINOVAC, după stabilirea tuturor condițiilor de contractare.
Caccinul CoronaVac este aprobat în 17 țări, inclusiv și în Ucraina. Vaccinul se administrează intramuscular, în 2 doze, la un interval de 28 de zile. Acesta se păstrează la temperatura de 2-8 grade Celsius.
MSMPS precizează că până la ora actuală, CAPCS a lansat două proceduri de achiziție: negociere fără publicare prealabilă a anunțului de participare și licitație deschisă, în cadrul cărora nu a fost depusă nicio ofertă.
Invitații au fost transmise producătorilor de vaccin împotriva COVID-19: Pfizer Inc, Moderna Inc, Johnson & Johnson Inc, AstraZeneca PLC, Sinopharm Group Co. Ltd, Russian Direct Investment Fund, Serum Institute of India, AstraZeneca/SK Bioscience Co.Ltd, Sinovac Biotech Ltd. și CanSino Biologics Inc.
Totodată, CAPCS continuă negocierile directe, exclusiv cu producătorii de vaccin împotriva COVID-19, pentru asigurarea țării cu doze de vaccin în contextul implementării Planului național de imunizare împotriva COVID-19.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.