Ministerul Sănătății spune nu deține informații precise despre livrarea dozelor de vaccin Sputnik-V în Republica Moldova. Asta deși acum patru zile liderul socialiștilor Igor Dodon și ambasadorul rus Oleg Vasnețov au anunțat că Rusia va oferi gratuit țării noastre un lot de 180 de mii de doze de vaccinuri împotriva coronavirusului și ar putea rezerva alte 500 de mii de doze pentru achiziționarea în cel mai scurt timp, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.
„Suntem recunoscători pentru oricare suport în adresa procesului de vaccinare anti-COVID-19. La moment informații adiționale și precise nu deținem. Vă vom informa cum recepționăm oricare informație cu referire la acest lot”, a declarat medicul epidemiolog din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Alexei Ceban, pe 6 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă.
În cadrul tradiționalei emisiuni de vineri „Președintele răspunde”, liderul socialiștilor a spus că primele doze de Sputnik-V vor ajunge la Chișinău în a doua jumătate a acestei săptămâni, iar cele 500 de mii de doze ar putea ajunge în lunile mai – iunie curent.


