Acasă Social Guvernul a cerut Parlamentului să declare stare de urgență în R. Moldova

Guvernul a cerut Parlamentului să declare stare de urgență în R. Moldova

0

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi o hotărâre prin care solicită Legislativului să instituie stare de urgență în R. Moldova. Propunerea a parvenit din partea ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, care a precizat că în document nu este indicată o dată până când va fi instituită starea de urgență, acest subiect fiind lăsat la latitudinea Parlamentului, transmite SafeNews.md cu referire la Moldpres.

„Starea de urgență nu prevede închiderea economiei R. Moldova, iar măsurile aplicate vor fi corespunzătoare comportamentului cetățenilor. 

Ținând cont de caracterul Guvernului în exercițiu, nu putem indica termenul maxim al stării de urgență, acest termen fiind lăsat în dependență de evoluția pandemică ulterioară”, a spus Nagacevschi.

Și premierul în exercițiu, Aureliu Ciocoi, a specificat că raportul prezentat astăzi de CNESP nu lasă loc de multe manevre și sunt necesare alte acțiuni. 

“Guvernul nu are pârghii de restricționare a contactelor în rândul populației și consider că acest subiect trebuie examinat în Parlament”, a spus Ciocoi.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.