Acasă Comunicate de presă IGP: 294 de arme de foc, ridicate de la începutul anului 2021

IGP: 294 de arme de foc, ridicate de la începutul anului 2021

0

Poliția continuă acțiunile de control şi supraveghere privind circulaţia armelor individuale din posesia persoanelor fizice şi juridice. În context, posesorii de arme trebuie să țină cont de un șir de reguli și recomandări privind folosirea sau aplicarea armelor.

Admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident sau infracţiune cu arma se sancționează contravenţional sau penal şi se retrage sau se anulează permisul de portarmă.

Urmare a măsurilor întreprinse de poliţiști, de la începutul anului 2021 au fost inițiate 1.470 proceduri contravenționale pentru încălcarea regulilor de deţinere şi port a armei, regulilor de reînregistrare a armelor, încălcarea modului de comercializare sau de înstrăinare a armelor letale sau neletale și a munițiilor aferente, etc.

De asemenea, au fost ridicate 294 de arme de foc, dintre care 104 pentru păstrarea temporară, 109 pentru încălcarea regulilor de deţinere, port și folosire, 62 de arme deținute ilegal, iar 19 au fost predate benevol.

Totodată, de la începutul anului, au fost inițiate 53 de proceduri de retragere a permiselor de armă, cu anularea sau suspendarea acestora.

Forțele de ordine insistă asupra faptului ca posesorii de arme:

–  să nu poarte arme în stare de ebrietate;

–  să se abţină de la folosirea armelor;

–  să nu folosească armele contrar destinaţiei lor speciale;

– să se abţină de la folosirea armelor atunci, când nu există pericol real sau când acesta poate fi evitat;

– să nu poarte armele la întruniri sau alte măsuri de masă pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea personală, precum şi a celor din jur;

– să nu fie admis accesul la arme a membrilor familiei, rudelor, oaspeţilor sau altor persoane străine;

– să nu lase armele în genţi, autoturisme sau în alte locuri fără supraveghere.

– să nu poarte armele la întruniri sau alte evenimente publice pentru a nu pune în pericol viaţa sau sănătatea lor şi a celor din jur.

Important! Armele trebuie păstrare în safeu la domiciliu, iar în cazul deplasărilor peste hotarele ţării, se recomandă ca acestea să fie transmise pentru păstrare la Inspectoratul de poliţie din raza de domiciliu  sau la magazinele specializate în comercializarea acestora, unde dispun de condiții pentru depozitarea sau păstrarea acestora.

Pentru admiterea sau comiterea cu vinovăţie a unui incident, contravenție sau infracţiune cu arma, riscaţi o sancţiune contravenţională sau penală, precum şi revocarea şi anularea permisului de armă, cu suspendarea dreptului de deținere a armelor pentru o perioadă până la 5 ani.

Rețineți! Folosirea armelor contrar destinaţiei lor speciale manifestată prin efectuarea tragerii din armă în locuri publice, se sancţionează cu amendă de la 300 la 1.500 de lei, aplicată persoanei fizice sau cu privarea de dreptul de deţinere, port şi folosire a armei pe un termen de la 2 ani la 5 ani.

Depăşirea limitei de aplicare a armelor letale sau neletale, dacă fapta nu constituie infracţiune, se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 4.500 de lei cu privarea de dreptul de deţinere sau port şi folosire a armei pe un termen de la 2 ani la 5 ani.

Pentru păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora altor persoane, posesorul de armă riscă o amendă de până la 42.500 lei sau închisoare de până la 3 ani.

Conform evidenţelor deţinute de Poliție, la moment în total se află peste 65.000 de persoane fizice care deţin în posesie 77.394 de arme, dintre care 24.391 cu ţeavă ghintuită, 47.699 cu ţeava lisă și 5.307 neletale.

„Să fim vigilenţi şi împreună să sporim gradul de cultură la folosirea armelor. Cu cât conştiinţa va fi mai înaltă, cu atât va fi mai mic impactul negativ al armelor asupra societăţii”, menționează oamenii legii.

 Amintim că un tânăr a împușcat o persoană pe o stradă din Chișinău, ieri, 25 martie.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.