DECIS: Igor Grosu, așteptat joi în Parlament pentru a-și prezenta echipa și programul de guvernare

Redacția SafeNews

Biroul Permanent a decis convocarea ședinței Plenare a Parlamentului pentru ziua de joi, 25 martie. Pe ordinea de zi – proiectul de hotărâre cu privire la acordarea votului de încredere membrilor Cabinetului de miniștri și programului de activitate a Guvernului Igor Grosu.

Precizăm că astăzi a fost prezentat Programul de Activitate al Guvernului în cazul în care va fi învestit. Acesta este intitulat „Moldova Sănătoasă” și conține 3 capitole.

Amintim că Președintele R. Moldova Maia Sandu a semnat marți, 17 martie, decretul prin care l-a desemnat pe Igor Grosu, președintele interimar al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în calitate de candidat la funcția de prim-ministru. Decizia a fost luată după ce Mariana Durleșteanu, pe care socialiștii au înaintat-o la funcția de prim-ministru, a anunțat, tot marți, că își retrage candidatura.

PUBLICITATE

Socialiștii s-au adresat la Curtea Constituțională, însă la 22 martie, Înaltea Curte a pronunțat Hotărârea prin care a fost declarat constituțional Decretul Președintei R. Moldova, Maia Sandu, nr. 47-IX din 16 martie 2021, privind desemnarea lui Igor Grosu în calitate de candidat pentru funcția de prim-ministru.