Acasă Politic O nouă rundă de negocieri între PD și PRSM. Vor crea...

O nouă rundă de negocieri între PD și PRSM. Vor crea sau nu coaliția de guvernare?

0

PSRM şi PD au avut o nouă rundă de negocieri pentru crearea unei coaliţii de guvernare

Grupurile de lucru din partea PSRM şi PDM au avut, astăzi, 11 martie, o nouă rundă de negocieri în vederea creării platformei politice, care să asigure majoritatea guvernamentală. Potrivit unui comunicat al socialiştilor, la întîlnirea, care a avut loc la Parlament, s-au discutat principiile proiectului de acord.

La această rundă de tratative, cea mai mare parte a atenţiei a fost focusată pe capitolul dedicat politicii interne, măsurile pe care trebuie să le întreprindă guvernul de coaliţie, precum şi majoritatea parlamentară, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţenilor Republicii Moldova, se spune în comunicat.

De asemenea, s-a trecut la discutarea părţii din document care este dedicată politicii externe. „În acest sens s-a evidenţiat necesitatea păstrării unei politici externe echilibrate, multivectoriale. De asemenea, s-a punctat importanţa continuării realizării prevederilor Acordului de Asociere RM-UE”, scrie în comunicatul postat pe pagina PSRM. 

De partea cealaltă, Partidul Democrat încă nu a comunicat despre această rundă de negocieri, şi nici rezultatele ei. 

Potrivit socialiştilor, o nouă rundă de negocieri urmează să aibă loc în următoarele zile. 

Amintim că prima rundă de negocieri PD PSRM a avut loc la 5 martie. PD insistă să gestioneze jumătate din ministerele din Guvern, inclusiv educaţia şi externele, pentru se putea implica în relaţia R. Moldova cu UE.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.