Masiva campanie de dezinformare purtată de Moscova în Occident, în foștii sateliți ai Imperiului Sovietic și pe propriul său teritoriu, are un călcâi al lui Ahile: se limitează la un număr de teme sau narațiuni. Este imposibil să combați și să demontezi toate știrile false, din simplul motiv că scrierea uneia ia cu mult mai puțin timp decât demontarea sa; minciunile țin, până la urmă, doar de limitele imaginației, în timp ce debunkingul presupune respectarea unor rigori jurnalistice. Nu este, însă, imposibil să recunoști știrile false, pentru că toate sunt construite în jurul câtorva narațiuni create pentru a sluji obiectivelor Rusiei. Iată câteva dintre ele*, se arată într-o analiză veridica.ro
Europa, tărâm al pierzaniei
1. Uniunea Europeană se dezintegrează, statele naționale se revoltă împotriva planurilor Bruxellului de a le transforma în colonii, mișcările de stradă sunt tot mai numeroase, la fel și mișcările de autodeterminare națională.
Narațiunea a fost declinată specific fiecărei națiuni. Campania fake pro-Brexit a fost construită în jurul imigrației, începând cu pericolul reprezentat de români și bulgari și terminând cu turcii. În Catalunia, campania s-a construit în jurul autodeterminării naționale, pentru a o legitima pe cea din Crimeea. Cuvintele de forță ale idiolectului fake au fost „Franco” și „Franchism”, făcându-se o paralelă între statul fascist de odinioară și Spania de astăzi. Se speculează tensiuile dintre nordul și sudul Italiei, între flamanzi și valoni în Belgia, între partidele și grupările de extremă dreapta anti-Bruxelles și centrul proeuropean.
Narațiunea românească este că România riscă să devină o colonie europeană, țara a fost vândută pentru a intra în UE și NATO, străinii cumpără pământul, valorile tradiționale sunt pervertite, „Oculta” internațională decide viitorul țării. Protestele din România din 2017-2018, ne spune Kremlinul, nu au fost împotriva corupției ci a celor care au vândut țara Uniunii Europene, făcând ca românii să trăiască mai rău ca pe vremea lui Ceaușescu.
2. UE este Gayropa, condusă de un lobby gay care smulge copiii din brațele familiilor lor și îi încredințează cuplurilor de homosexuali, pedofilia urmând a fi legalizată.
În presa rusă, căsătoriile între persoane de același sex sunt menționate alături de zoofilie, necrofilie sau pedofilie, toate ilustrând declinul civilizațional și demografic al Occidentului, înfrânt de Islam.
Europa albastră, Gayropa, este pierdută, centrul civilizației fiind acum Moscova – a III-a Roma. Occidentul vrea să se infiltreze pervers în lumea ortodoxiei prin propagandă gay, în numele drepturilor omului, pe care patriarhul Kiril le-a descris ca fiind „o erezie globală”[i].
Presa pro-Kremlin a folosit omonimia Gayromaidan-Euromaidan pentru a trimite spre aceeași narațiune.
Acuzația de a fi în slujba unui „lobby gay” a devenit o armă politică puternică împotriva opoziției din Rusia, în special împotriva lui Alexei Navalnîi, fiind folosită și de Igor Dodon la adresa Maiei Sandu în campania din 2016.
Fasciști, imperialiști și Rusia, ca pavăză în calea lor
Materialul în întregime îl puteți găsi aici.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.