Partidul PAS rămâne consecvent în ideea organizării alegerilor anticipate.Declarațiile au fost făcute de preşedintele fracţiunii parlamentare PAS, Igor Grosu într-un interviu acordat postului Europa Liberă.
„Aproape în fiecare zi, discuţiile se ţin pe platforma parlamentară, de regulă, în formatul a patru facţiuni: PAS, Platforma DA, PDM şi PSRM”, a spus el.
Potrivit acestuia, scopul lor este „să se înţeleagă cum de ajuns la alegeri anticipate, dar nu înainte de a fi depăşită criza pandemică”.
Grosu a spus că în prezent sunt relevante două scenarii pentru dizolvarea parlamentului: timp de trei luni nu este posibilă formarea unui guvern sau o a doua încercare (nereuşită) de aprobare se efectuează în termen de 45 de zile.
Deputatul este încrezut că preşedintele nu va desemna candidatura Marianei Durletşteanu, propusă de PSRM-Şor.
„Toată lumea înţelege că doamna Sandu nu va ceda. Ea menţine coerenţa. Şi rămânem consecvenţi în susţinerea alegerilor anticipate. Pentru că orice guvern va fi un guvern pentru a salva acest Parlament şi va rămâne până în 2023 (următoarele alegeri parlamentare – „I.”) „, a spus el.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.