Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, spune că, în condițiile unui Guvern interimar, sancționarea nerespectării restricțiilor sanitare devine mai anevoioasă. Potrivit șefului interimar al Executivului pentru instituirea unor măsuri restrictive mai dure este necesară instituirea stării de urgență, notează SafeNews.md cu referire la IPN.
Potrivit premierului interimar, decizia de a relua activitatea centrelor comerciale a fost luată sub presiunea administratorilor mall-urilor.
Mai mult, Aureliu Ciocoi spune că, în condițiile unui Guvern interimar, deciziile luate privind instituirea restricțiilor trebuie coordonate și cu administrațiile publice locale.
„În cazul instituirii stării de urgență, chiar și unui Guvern interimar i se oferă pârghii pentru a lua decizii mult mai ferme. În condițiile actuale ne este foarte greu să luăm decizii. Acum orice decizie trebuie coordonată cu celelalte ramuri ale puterii. Au fost multe cazuri când deciziile CNESP erau boicotate la nivelul autorităților publice locale”, a spus Aureliu Ciocoi în cadrul emisiunii „Piatnița s Anatoliem Golea” de la postul de televiziune RTR.
Premierul interimar a explicat și raționamentul în baza căruia a fost luată decizia de a relua procesul educațional din 16 martie, în condițiile unui număr în creștere a cazurilor de infectări cu SARS-COV-2.
„Porivit Codului Educației, în cazul copiilor cu vârsta până la 10 ani, dacă aceștia rămân acasă, ei trebuie să fie supravegheați, obligatoriu, de un adult. Iată de ce s-a luat decizia ca de pe 16 martie elevii claselor primare să studieze cu prezența fizică la ore, cu un control foarte strict din partea administrației școlii privind respectarea restricțiilor sanitare”, a spus Aureliu Ciocoi.
După ce Parlamentul a aprobat derogarea de la legea achizițiilor publice, care permite procurarea simplificată a vaccinurilor, premierul interimar spune că se va face abstracție de geopolicita vaccinurilor, promovată de politicieni, și vor fi procurate toate vaccinurile autorizate și accesibile pe piață.
„Vă asigur că în cazul vaccinului Pfizer noi dispunem de condițiile necesare păstrării a 200 de mii de doze de vaccin, la temperatura de -70 de grade. Noi nu dăm prioritate niciunui vaccin, din banii statului vor fi procurate toate vaccinurile autorizate”, a mai spus Aureliu Ciocoi.
Recent, Executivul a alocat 60 de milioane de lei pentru procurarea a 330 de mii de doze de vaccin anti-COVID-19. Banii au fost alocați din Fondul de rezervă al Guvernului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.